in seara asta am vb cu o buna prietena care se tot staduia sa ma convinga ca viata este grea. stiu! tocmai am aflat si eu lucrul asta! dar mai stiu ca fiecare are crucea lui si ca nu trebuie sa ne vaitam; trebuie sa o luam in brate si sa mergem cu ea mai departe! cred ca la un moment dat o sa ni se para mai usoara … si mai cred ca toate incercarile pe care le depasim ne ajuta sa mergem mai departe mai puternici.

Mai jos sunt cateva poze care arata de ce merita sa mergem mai departe

Nasa de mine

Finutza mea (poza de colectie)

Nasi si fini impreuna cu Maica Domnului

Georgia

Un ingeras

Familia noastra creste!

Pentru inceput vom avea fini! 2 perechi de fini!

Din mai Ligia si Dragos, iar din iulie Roxi si Sergi.

Nu-i asa ca viata este minunata?

Cu lumânarea de Paşti în mână şi cu lumina Învierii în suflet, mă adresez vouă, celor adunaţi în faţa sfintelor biserici, cu salutarea pascală: HRISTOS A ÎNVIAT! Răspunsul dat acestei mărturisiri nu întârzie să apară: ADEVARAT A ÎNVIAT! Este glasul care răsună din pieptul a milioane de oameni, creştini ai Bisericii lui Hristos de pretutindeni.

De aproape două milenii nu există o altă bună vestire mai adânc rostită decât HRISTOS A ÎNVIAT! Nu există, de asemenea, un răspuns mai convingător decât ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

De ce, oare, creştinul este chemat să cunoască, să trăiască şi să mărturisească cu atâta intensitate adevărul Învierii lui Hristos? De ce sunt atâtea persoane în faţa sfintelor biserici în această noapte de Paşti? De ce, oare, atâta lumină, atâta bucurie, atâta pace?

Răspunsul, iubiţi credincioşi, este dat de dorul omului după Dumnezeu, de setea omului după lumină, de foamea omului după viaţa veşnică. Într-adevăr, dorul de Dumnezeu, setea de înviere, foamea de eternitate sunt stări lăuntrice pe care, în mod real, numai Învierea lui Hristos le poate împlini.

Dreptslăvitori creştini,

Vă adresez chemare stăruitoare ca în aceste zile de Paşti, mai ales în această noapte de Înviere, să privim în noi înşine pentru a recunoaşte starea inimii şi a minţii, starea sufletului în care ne aflăm. O privire onestă şi curajoasă a lăuntrului nostru ne duce la constatarea că în noi există doruri multe neîmplinite, o sete adâncă neastâmpărată, o foame imensă care nu-şi primeşte pâinea cea spre fiinţă¹.

De-a lungul timpului, frământările oamenilor au fost legate în special de lipsurile materiale, de lipsa libertăţii, de lipsa accesului la educaţie şi sănătate. În vremurile noastre, neliniştea omului cuprinde mai degrabă drame lăuntrice cu impact puternic asupra vieţii.

Semnul distinctiv al generaţiei secolului al XXI-lea este alcătuit dintr-un tablou în care de multe ori domină neliniştea sufletului, disperarea tot mai des întâlnită, orgoliile tot mai mari, dorinţa de a domina pe celălalt. Se constată o extindere a pustiului lăuntric, a golului sufletesc, a abisului înstrăinării omului de om şi de Dumnezeu.

Omul de azi este supus unei presiuni uriaşe din partea mândriei luciferice, prin care puterile întunericului şi duhurile răutăţii pun stăpânire pe spaţii tot mai extinse ale fiinţei lui. Căderea lui Adam cuprinde tot mai multe suflete în tragedia propriei căderi. Aceasta se manifestă prin deznădejde şi mulţimea chinurilor care o însoţesc, prin tristeţea nesfârşită a singurătăţii, prin uscăciunea sufletului datorată pierderii sensului adevărat al vieţii. Neputinţa de a se ruga, incapacitatea de a se cunoaşte aşa cum este în realitate, adică aşa cum este cunoscut de Dumnezeu, vădita lipsă de preocupare pentru mântuire, absenţa oricărui reper de normalitate întregesc deruta omului zilelor noastre.

Scade nădejdea în adâncul inimii (…) şi nu ştii de unde vine chinul², constată înţeleptul Solomon, cel care în faţa tragediei vieţii exclamă: Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune³.

Acest chin care macină zi şi noapte, în diferite forme, pe cei mai mulţi dintre contemporanii noştri se datorează pierderii conştiinţei că Dumnezeu este Creatorul, că El este totul în toate, că o lume fără Hristos este un nonsens. În această lume Hristos a fost respins…, spune un teolog din zilele noastre. Noi putem continua, zice el, să producem lucruri materiale noi şi mai bune. Putem construi o societate mai umană, care ne-ar putea feri să ne nimicim unii pe alţii. Dar atunci când Hristos, adevărata Viaţă a lumii, a fost respins, acesta a fost începutul sfârşitului. ⁴

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Starea de derută şi confuzie, neliniştea şi agitaţia omului contemporan se datorează unui singur fapt: noi trăim ca şi cum Dumnezeu n-ar fi coborât pe pământ pentru a ne arăta calea spre veşnicie. Trebuie să recunoaştem că viaţa noastră zilnică se desfăşoară ca şi cum Hristos n-ar fi murit pentru noi, n-ar fi înviat pentru noi, n-ar fi coborât la iad pentru noi. Trăim ca şi cum Învierea lui Hristos nu ar avea nici o semnificaţie pentru noi, nici un impact asupra vieţii noastre.

Rostind cu putere în această noapte că HRISTOS A ÎNVIAT!, că El cu ADEVĂRAT A ÎNVIAT, noi, creştinii, mărturisim de fapt că Învierea lui Hristos este răspunsul la toate problemele care ne frământă sufletul. Noaptea de Paşti este o chemare la deşteptare, la înţelegerea adevărului că Învierea lui Hristos oferă putere omului să depăşească starea de moarte, de întuneric, de deznădejde în care se află. În faţa omului chinuit şi zdrobit sufleteşte, Hristos Dumnezeu nu încetează a rosti cuvânt de trezire, cuvânt de îmbărbătare, cuvânt de Paşti: Pentru tine Eu, Dumnezeul tău, M-am făcut fiu al tău. Pentru tine Eu, Stăpânul, am luat chipul tău, al robului. Pentru tine Eu, Cel ce sunt mai presus de ceruri, am venit pe pământ şi dedesubtul pământului. Pentru tine, omul, M-am făcut ca un mort neajutorat între cei morţi slobod. Deci scoală, să mergem de aici! Vrăjmaşul te-a scos pe tine din pământul raiului, Eu te voi aşeza, nu tot în rai, ci pe scaunul ceresc. Te-am oprit pe tine de la lemnul ce închipuia viaţa, iată, acum, Eu însumi, Viaţa, M-am unit cu tine. Pentru aceea scoală! Să mergem de aici, din moarte, la viaţă, din stricăciune la nestricăciune, de la întuneric la lumină veşnică, de la chinuire la veselie, de la robie la slobozenie, de la temniţă la Ierusalimul cel de sus, de la legături la răsuflare şi odihnă, de la opreală la desfătarea raiului, de la pământ la cer⁵.

Aceasta este semnificaţia Învierii: conştientizarea omului că Sfintele Paşti sunt mult mai mult decât aducerea aminte despre un eveniment trecut. Învierea lui Hristos nu este numai ceva petrecut în istorie; este ceva actual şi esenţial ce se petrece cu noi, în situaţia noastră concretă, Hristos este începătura învierii noastre din moartea tristeţii, a singurătăţii, a confuziei lăuntrice. Cel pătruns de taina Învierii în fibra cea mai adâncă a sufletului nu poate fi nici trist, nici singur, nici cuprins de deznădejde. Acum toate s-au umplut de lumină, rostim în noaptea de Paşti, şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt. ⁷ În sufletul omului cuprins de lumina Învierii lui Hristos are loc omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura unei alte vieţi, veşnice⁸. Este viaţa cea nouă, care cu aproape două mii de ani în urmă a răsărit din mormânt, ne-a fost dăruită nouă, tuturor celor care credem în Hristos⁹.

Viaţa lui Hristos Cel mort şi înviat curge prin venele creştinului altoit pe trupul Bisericii. Chiar dacă trăieşte în lume, fiind adesea cuprins de neliniştea care defineşte lumea, creştinul nu se lasă doborât. El Îl are pe Hristos în Care trăieşte, se mişcă şi există¹⁰. Când văd că Hristos a biruit moartea, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu mă mai tem, nu-mi mai este frică de război, nu mai privesc către neputinţa mea, ci iau în minte nebiruita putere a Celui ce-mi va ajuta. ¹¹

Iubiţii mei,

Cuvântul “Paşti”, tradus în limba română, înseamnă “trecere”; trecere de la întuneric la lumină, trecere de la moarte la viaţă, trecere de la singurătate la comuniune, trecere de la tristeţe la bucurie, trecere de la deznădăjduire la nădejdea cea mântuitoare, trecere de la războiul şi neliniştea lăuntrică la pacea şi odihna sufletească. Paştile, adică trecerea noastră de la moartea prezentă în sufletele noastre sub diferite chipuri la viaţa în Hristos, este cel mai greu, cel mai necesar şi cel mai frumos lucru sub soare. Da, este greu, dar, cum spune Sfântul Pavel, toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte¹².

Puterea Învierii lui Hristos¹³ este calea prin care omul dobândeşte răspuns la toate neliniştile sale. Cunoscându-L pe Hristos, dobândindu-L pe Hristos, făcându-se asemenea lui Hristos¹⁴, omul devine, după cuvântul Sfântului Macarie Egipteanul, tot lumină, tot ochi, tot duh, tot odihnă, tot veselie, tot milostivire, tot bunătate, tot blândeţe¹⁵.

Toate acestea, adică descoperirea sensului vieţii, odihna sufletească, bucuria lăuntrică, constituie adevărata comoară după care omul tânjeşte cu toată puterea fiinţei sale. Ea nu poate fi găsită decât în Biserică, unde omul află că adevărata realitate a lumii este în Hristos Cel înviat. În Biserică, omul descoperă răbdarea şi mângâierea care vin din Scripturi¹⁶, iar prin Liturghie îşi regăseşte echilibrul lăuntric şi liniştea necesară. Credinţa cea adevărată, pentru a cărei mărturisire şi apărare creştinii vremurilor de pe urmă vor fi mai slăviţi decât cei ce învie morţii¹⁷, este suportul oricărei vieţi împlinite, profunde, adevărate. Rugăciunea pentru ca lumea să-L cunoască pe Hristos în Duhul Sfânt constituie izvor inepuizabil de bucurie, pace şi bogăţie nesfârşită de har. Smerenia, ca singura cale prin care omul devine cu adevărat puternic¹⁸, şi iubirea vrăjmaşilor, ca dovadă a aflării în adevăr¹⁹, deschid omului uşa către echilibrul sufletesc şi liniştirea lăuntrică. Toate se împlinesc prin dragostea cea atotcuprinzătoare. Căci dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată²⁰.

În ambianţa celui mai frumos poem dedicat vreodată dragostei, vă îmbrăţişez pe toţi în Hristos Domnul, în această sfântă noapte de Paşti.

Rog pe Hristos, Stăpânul vieţii şi al morţii, să vă aibă pe fiecare în ocrotirea harului, iertării şi iubirii Sale. Să aveţi cu toţii parte de lumina tămăduitoare a Învierii. Biruinţa lui Hristos asupra morţii să fie biruinţa tuturor asupra întunericului din suflete, asupra neliniştilor lăuntrice, asupra greutăţilor care împovărează sărmana fiinţă umană.

Bucuria Învierii să vă cuprindă sufletele şi cu această bucurie, intens trăită, să vestiţi tuturor că

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru părinte şi frate

în Hristos Cel înviat,

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Pastrez in suflet clipe frumoase petrecute alaturi de cei dragi de sarbatori. Imi este drag si imi este dor de aroma ceaiului negru cu ardei rosu si cacao, de mirosul bradului dimineata cand sunt pe jumatate adormita, de fatza draga si dulce a lui Stef cand se trezeste in zilele libere. Sunt toate aici, langa mine, si imi sunt din ce in ce mai dragi. Toate, mai ales Stef.

Vorba blanda a mamei, mangaierea lina a bunicii mele langa care ma simt mereu atat de in siguranta, mirosul de zapada proapat cazuta, zambetul strengar al omului drag cand imi povesteste amintiri din copilarie, telefonul tatalui meu de la 8 dimineata pentru ca vrea sa stie ce mai fac, mesajul primit de la un vechi prieten inainte de Craciun. Toate astea sunt lucruri care merita. Lucruri marunte care imi aduc fericirea si pentru care ii multumesc lui Dumnezeu.

Telefonul neasteptat al nasei mele dragi, care incepe intotdeauna cu “buna finutzaaa” si care imi transmite intotdeauna un lucru pozitiv si un kg de incredere in mine, esarfa primita in dar de sarbatori de la fratele meu, solnita in forma de mos craciun, mireasma fripturii pregatite de mama, toate, chiar toate imi aduc cate o picatura de fericire.

Si daca de cu ziua se-ntâmpla sa te vaz
Desigur ca la noapte un tei o sa visez,
Iar daca de cu ziua eu întâlnesc un tei
În somnu-mi toata noaptea te uiti în ochii mei.

Este cea mai frumoasa poezie pe care am citit-o in ultima vreme…

Eminescu sa ne judece

Cred ca in harta de mai jos ne regasim cu totii.

Uneori este asa de usor sa fii fericit, daca stii care sunt lucrurile importante in viata!

Ce ar fi ca tot anul sa pastram atitudinea din zilele acestea?

Oare ar fi posibil sa fim voiosi si sa avem si spor la lucru?

E atat de bine acum, cand toti zambesc, iar daca se grabeste cineva este pentru ca mai are cateva cadouri de luat sau de impachetat! Eu am sa incerc sa experimentez acest lucru si sa ma trezesc in fiecare zi de parca duminica ar fi Craciunul. … ma rog, sper sa imi amintesc asta si dupa o saptamana de sedinte interminabile in care revizuim acelasi lucru de zece ori.

Oricum tot anul asta am revizuit si revizuit atatea chestiuni, dar de finalizat s-au finalizat tot doar cele care trebuie. Insa faptul ca se incheie anul si nu am bifat cateva chestiuni, a reusit sa ma mobilizeze in mod fantastic pt ca sa inchid cu un ulim efort si cele cateva lucru pending din agenda mea. Incerc sa imi dau seama care a fost elementul motivator: faptul ca se termina anul si vin cateva zile libere, faptul ca vreau sa incep anul nou cu o lista mai mica de to do-uri?

chiar nu stiu raspunsul; poate bradul de la mine din sufragerie este cel care imi da toata aceasta energie.

“Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata.” ( 1 Corinteni 13:4-8 )

“There are two ways to live: you can live as if nothing is a miracle; you can live as if everything is a miracle.” ( Albert Einstein)

Suntem atat de aproape de marea sarbatoare a Nasterii Mantuitorului incat parca nu imi vine sa cred. A fost un an din acela care trece repede (ffw). Incerc sa rememorez lucrurile care m-au schimbat sau impresionat din acest an si vin parca prea multe ganduri dezordonate fiecare dintre ele cerand dreptul la locul intai…

1. Am petrecut un an plin impreuna cu sotul meu. Aceasta cred ca este cea mai importanta realizare. Am trecut prin diverse incercari impreuna, ne-am bucurat impreuna, am gasit umarul celuilalt pentru a plange atunci cand am simtit asta, am impartit puterea de a merge mai departe la doi atunci cand am avut nevoie, am inmultit fericirea cu doi de cate ori am avut ocazia. Este al treilea an de cand suntem o familie. Oare cum vom fi peste 30 de ani?

2. Ne-am asezat la casa noastra… da, acum suntem parca mai linistiti si asteptam primavara ca sa putem sadi un pom si poate sa facem un copil daca vrea bunul Dumnezeu ….

3. Ne-am creat niste bariere de aparare impotriva mincinosilor si neseriosilor. Nu imi place sa spun asta, dar uneori este nevoie si de asa ceva ca sa poti supravietui.

4. Am mai petrecut un an impreuna cu bunicile mele…..dragele mele bunici! Atat de dor mi se face de ele aproape in fiecare seara. Trebuie sa le iau un cadou frumos de Craciun, desi oricat de mult m-as stradui tot cred ca cel mai frumos cadou este o farama din timpul meu. Le iubesc pentru ca alaturi de parintii mei mi-au aratat calea in viata. Le iubesc pentru ca fac parte din mine si le regasesc in gandurile mele. Cei 100km care ne despart mi se par foarte departe, mai ales in seara aceasta asa de aproape de Ajunul Craciunului. Imi este dor de ele s iabia astept sa le colind peste doua zile…chiar o zi jumatate pt a fi mai exacta.

5. Am planificat si replanificat un concediu impreuna cu parintii de atatea ori.. si nu am reusit inca. Dar, in anul ce vine promit ca voi fi managerul acestui concediu!

6. Am fost atat de prinsa cu toate incat cred ca am vorbit la telefon de 10 ori mai mult cu prietenele mele decat timpul pe care l-am petrecut impreuna ….ma rog, companiile de telefonie mobila cred ca sunt fericite. Eu insa as vrea sa ma organizez mai bine la anul.

7. Ne pregatim pentru prima masa oficiala, de Revelion, in familia Ciobanu Vom avea invitati si vom fi gazde perfecte!

8. Am cunoscut oameni a caror perseverenta si putere de sacrifiu le admir, insa cred ca le-ar putea folosi intr-un scop mai bine. Oricum, este incredibil ce putere are omul si cate poate face …

9. Am fost luata de multe ori de valul lucrurilor pe care le consider neimportante si uneori am reusit sa ma trezesc la timp. Alteori m-am trezit cand am fost prea obosita sau prea cand era deja prea tarziu ca sa mai fac ceva….

10. Numarul zece…. cand eram copil aveam un globulet de brad cu notele 8, 9 si 10. Si in fiecare an ma straduiam sa il asez astfel incat in camera sa se vada numai nota 10. Asta pentru ca eu ma straduiam sa iau numai nota zece. Era mult mai simplu sa iei nota zece la scoala decat sa iei nota zece de la viata… Acum cred ca tot ceea ce putem face este sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea intelepciune sa fim OAMENI!

Oricum, este o minune ca suntem in viata, ca ne putem bucura de zapada si de omul drag, ca respiram si mergem …. Mai devreme cineva spunea ca iubeste colindele intrucat ele sterg timpul si ne face pe toti sa ne simtim iarasi copii!

Colinda mea preferata de anul acesta este:

In Cetatea Imparateasca

Enjoy!

Scurta  poveste inainte de Craciun

Povestea ce urmeaza am primit-o de la un vechi prieten. Am depasit mai multe greutati intr-o echipa de oameni extraordinari in anii trecuti. Cu cativa dintre ei am ramas in continuare buni prieteni si mai primesc din cand in cand cate un mesaj care ma face sa imi amintesc de trecut si de cat de norocoasa sunt ca am cunoscut astfel de oameni.

Este perioada in care tragem linie unui an si incepem sa creionam tusele capitale a celui care urmeaza. A fost un an bun sau rau? Instinctiv multi dintre noi vor raspunde: “A fost un an greu. Foarte greu”. O intrebare suplimentara de genul “Esti fericit (a)?” i-ar face probabil pe multi dintre noi sa zambeasca cu subinteles si sa fie in imposibilitatea de a da un raspuns neechivoc. Vom cauta probabil sa infasuram starea noastra in coaja conceptului de “ multumit (a)”, nu neaparat de “fericit (a)”.  Daca facem un  mic exercitiu de imaginatie, deloc fortat si usor de dus pana la capat vom descoperi ca fericirea exista in noi ca valoare intrinseca dar trebuie sa fim suficienti de sinceri cu noi pentru a ne-o putea revela.

V-ati intrebat vreodata din ce este compusa o lacrima a unui copil dezradacinat de la orfelinat sau a unui batran bolnav pentru care o pastila este vama care trebuie platita zilnic pentru a apuca ziua urmatoare? Amaraciune si catran, deznadejde si uitare, durere sufleteasca si trupeasca, chin. Nefericire, intr-un cuvant. Ei pot spune ca nu sunt fericiti. Noi avem voie sa spunem asta? Cred ca nu.

Cand ai iubitul / iubita langa tine care iti zambeste, cand ai un copil care numai prin prezenta lui te inalta, cand nu ai fost lovit de o boala naprasnica, cand poti incepe ziua nemutilat psihic si fizic, cand necestitatile elementare ale vietii sunt indeplinite si depasite, a spune ca nu esti fericit inseamna ca traiesti degeaba. Sau ca te minti urat. Ca iti negi intr-un  mod masochist (sui generis ) o stare reala.

Desigur ca suntem tentati sa negam starea de fericire apeland la mici neajunsuri zilnice. Putem gandi ca nu avem suficienti bani sa ne luam tot ce ne dorim sau ca nu avem o casa a noastra sau altele. Subterfugii. Unii oameni ca si structura sunt inclinati sa isi declame nefericirea desi nu este cazul. Altii desi au mai mult decat le trebuie sunt permanent morocanosi si neintelesi lasandu-te sa crezi ca s-au nascut in zodia nefericirii eterne si fara de scapare, ca nefericirea este un concept inventat strict pentru ei. Nimic mai fals.

Cu ce  poti compara lacrima unui copil orfan pentru care “mama” si “tata” sunt concepte zidite in timpul uitarii si al dezradacinarii? Cu ce poti ajunge tristetea din glasul unui copil orfan caruia i-a fost furat startul in viata  in momentul in care a fost abandonat? Oare cu neplacerea de a intarzia cu plata ratei la banca sau cu parerea de rau ca ieri nu ai avut suficienti bani sa iti iei o pereche de cizme, blugi sau mai stiu eu ce? Nu, e  o diferenta fundamentala. Avem ,din pacate, de multe ori o viziune mercantila a ceea ce inseamna fericirea.

Viata e un dar iar fericirea este o obligatie cu atat mai mare pentru cei care nu au fost incercati precum cele doua categorii la care am facut referire in scurta mea expunere.

Parintele duhovnic Ilie Cleopa spunea ca una dintre principalele indatoriri ale unui crestin este sa fie fericit. Nici un om nefericit nu se va mantui. La fel, nici un pseudo-nefericit. Greutatile pe care le intalnim in  viata sunt trepte pe care le urcam in gasirea fericirii. Tristetile fundamentale ale altor oameni care au pornit cu doua picioare stangi in viata ne vor aminti mereu un fapt pe care nu avem voie sa il uitam : suntem binecuvantati si fericiti.

Se apropie ziua nasterii Mantuitorului pe care trebuie sa o intampinam cu credinta, bucurie si speranta.

Incercati pe cat posibil sa va indreptati milostenia catre cei cu adevarat nefericiti. O ciocolata sau o bucata de cozonac daruite celor care nu au, schimba fundamental, chiar daca numai pentru putin timp, compozitia unei lacrimi imbracand-o in speranta.

La multi ani!