Bunica mea mi-a spus cândva o tainică poveste
Cu Moş Crăciun şi ţara sa şi renii fără veste.
Mi-a spus că iarna, când cad geruri şi-i vânt turbat afară
C-o sanie din al său loc apare Moşul iară.
Desaga lui e pururi plină, chiar dacă-i sărăcie
Ia împrumut bătrânul iar, ia tot pe datorie,
Căci copilaşii îl aşteaptă fără să ştie doară
Că-i criză, că nu-s bani, că până şi el n-are.
El rupe ici şi pune colo, amână de-azi pe mâine,
Ia jucării şi licurici chiar de nu-s bani de-o pâine,
Căci vede chipuri fericite şi pline de iubire,
Care-i aduc bătrânului un dram de mulţumire.
Dacă şi azi ar mai trăi a mea, dragă bunică,
La fel de Moşul mi-ar vorbi, cu voce dulce, lină,
Căci pentru ei, copiii mici uităm chiar şi de toate,
La Dumnezeu doar ne rugăm de multă sănătate.
Aceasta frumoasa poezie este a unei dragi prietene, Sam.
Iar mai jos sunt eu cu bunica mea, la varsat la care credeam ca bomboanele mentolate cresc in dulapul bunicii.
